Ce scoate la iveala un weekend la mare? Sentimente si ganduri neasteptate. Nu spun ca nu m-am simtit bine. A fost minunat. M-am relaxat si in acelasi timp am vazut o alta fata a mea si a lui.
Cert este faptul ca avem iluzia perfectiunii si atata tot, dar suntem oameni si nu suntem perfecti si nici relatiile noastre nu sunt perfecte. Si asta nu inseamna ca nu ne e bine. Dar daca refuzam sa realizam ca perfectiunea e doar o iluzie o sa avem niste dezamagiri groaznice. De aceea trebuie sa stim sa ne impunem niste standarde, standarde care de altfel se pot apropia foarte mult de notiunea de perfectiune pe care o avem si sa stim sa ne bucuram cand atingem aceste standarde si in unele (daca nu chiar in majoritatea) situatiilor sa stim sa ne oprim din cautari si sa ne bucuram de ce avem sau am obtinut. Asta nu inseamna sa te multumesti cu putin sau sa te plafonezi, ci pur si simplu sa stii care sunt limitele tale si ale celorlalti.
[Ganduri scoase la iveala in capul meu in timpul unei discutii cumva pe o alta tema la un pahar de vin cu un prieten extraordinar. Multumesc.]
Pentru ca tot ziceam ieri ca ma bucur de gol si ca am o stare ciudata pentru perioada sarbatorilor va ofer spre citire a poezie scrisa de Bogdan Dumitrescu care se potriveste foarte bine cu starea mea.
Revizia tehnica periodica
Sufletul meu e inchis pentru revizia tehnica.
Am nevoie sa fac schimbul de sentimente ,
Inspectia tehnica periodica a viselor
Si sa umflu pneurile sperantei.
” Prea multi kilometri facuti cu motorul inimii prea turat ” ,
Asa mi-a zis la ureche ingerasul mecanic,
“Iar aripa din dreapta are joc in rulmentul optimismului
Si trebuie sudata ” , a continuat frecandu-si aripile
Si punandu-mi sufletul pe cric…
O sa vin dupa Sarbatori
Sa vad in ce stadiu e,
Dar pana atunci talonul si cheile inimii
Imi raman singure langa o ceasca de cafea si o tigara aprinsa
Din atelierul de pe strada cu vise sfaramate.
Doar ce am am auzit o melodie la radio Guerilla pe care o ascultam obsesiv intr-un timp si chiar daca acum nu mai are acelasi impact asupra mea, inca mi se pare geniala. Si tinand cont de faptul ca afara parca ar vrea sa ploua si e genul de vreme care te duce cu gandul la un ceai cald baut in pat cu patura trasa pana la gat si muzica lasata sa cante in surdina am simtit nevoia sa impartasesc cu voi aceasta melodie.
Mi-a fost dor de mine, de tine, de noi…
Mi-a fost dor de sentimentul pe care il am acum. Ma simt plina de viata, de energie, de sperante si vise.
Ceva nou…. ceva vechi… se contopesc si rezulta un sentiment frumos si un viitor care suna bine (dupa cum spunea nu stiu ce reclama.)
In alta ordine de idei, mi-a placut Bucurestiul weekendul asta. Au reusit sa faca ceva frumos: concerte in aer liber, muzica de epoca, costume de epoca, trasuri, intrarea libera la obiectivele culturale (muzeul de arta chiar m-a impresionat, iar Palatul Sutu chiar m-a dus un pic inapoi prin timp), strazi pietonale pe care puteai sa plimbi in voie si lume zambitoare (o chestie rara in Bucuresti, dupa cum am observat in zilele urmatoare).
Si ultima chestie pentru postul asta: sambata plec inapoi si saptamana care vine incepe facultatea!!!
“Toate trec, asa se spune, dar nimic nu trece fara sa lase urme!”
Printre atatea notite pline de un farmec anume, cu atatea trairi intense si sentimente profunde, printre atatea suflete speciale, ma simt stangace astazi, cand stiu ca ar trebui sa ne luam ramas-bun.
Regretam ca nu sunt alaturi de noi si doamnele profesoare care ne-au parasit inainte de vreme: Doamna profesoara de engleza ILADIE ROLICA si doamna profesoara de biologie CHIVU VIRGINIA in memoria carora va rog sa pastram un moment de reculegere.
Eu cred ca toti, profesori si elevi, ati devenit cu sau fara voia voastra nemuritoti, ati asezat in fiecare zi aici, in cufarul amintirilor, emotii, regrete, bucurii, dezamagiri, vise, perante, lacrimi, contribuind in mod deliberat sau nu, la nasterea unui suras pe chipul fiecaruia dintre noi.
S-a incheiat un ciclu de existenta, o etapa si acum a venit timpul, ca pentru noi lumea sa se nasca iar. Cateva date se vor schimba….., noi ne vom schimba…. da! Dar sunt niste elemente prezente ce stabilesc acum superbe legaturi: despartirea de profesori, colegi, examenele de sustinut….
“…….si nu va mai fi,
Nici ieri, nici azi, nici maine.
Va fi doar atunci,
Cand poate-am ras si-am plans
Odata impreuna
La inceputul si sfarsitul unui drum”
Pentru tot ce ati facut pentru noi in acesti patru ani, ca parinti, indrumatori si prieteni, va multumim!
Va asiguram de nemasurata noastra afectiune, de respectul sincer si recunostinta nemarginita!
Acorda-mi 2 minute. Trebuie sa iti spun ceva important. Citeste cu mare atentie te rog si incearca sa fi foarte atent la cele ce urmeaza. Te ador! Si totusi “te ador” e prea putin pentru a exprima exact ce simt. Cuvintele sunt de prisos cand e vorba de tine.. .de noi. Cuvintele nu pot sa descrie felul in care ma simt atunci cand sunt langa tine. Dar totusi am sa incerc pe cat posibil sa te fac sa intelegi. Te ador pentru felul in care ma privesti. Te ador pentru ca esti intelegator si calm. Te ador pentru ca imi indeplinesti micile capricii si placeri fara sa iti cer sau sa ma astept la asta. Te ador pentru ca atunci cand ma strangi in brate chiar ma simt iubita si protejata. Te ador pentru ca iti plac prietenii mei. Te ador pentru ca reusesti sa ma faci sa rad si sa uit de tampeniile pe care le am pe cap. Te ador pentru ca imi spui sa iti dau beep cand ajung acasa ca sa stii ca sunt ok.
Te ador pentru ca…
Ar fi atat de multe motive pe care as putea sa ti le mai spun, dar sunt si mai multe motive pe care nu pot sa le explic… e vorba de ceva ce simt ca ma depaseste uneori si chiar ma copleseste…. si imi place atat de mult si ma atrage intr-un mod aproape inexplicabil.
Nu stiu daca am reusit sa ma fac inteleasa prin ce am scris, dar sper din tot sufletul ca m-am facut inteleasa prin felul in care ma port.
Pentru ca fluturasii imi zburda prin stomac si pentru ca azi sunt intr-o stare melancolico-sentimentala si pentru ca e de ajuns sa ii aud vocea ca sa mi se insenineze ziua… The Cranberries - Will you remember?
- Viata-i simpla si misto…
- De ce?
- Pur si simplu. Pot sa cant, sa dansez, sa iubesc, sa ma plimb, sa ies la o bere… pot sa fac ce vreau. Si ce daca vine bacul! Imi fac timp si pentru invatat
Ma chinui cam de vreo ora sa scriu o insemnare, dar nu reusesc sa pun in cuvinte ceea ce simt si cum ma simt de pe 20 februarie pana in prezent (si sper sa continue).
Asa ca spun simplu: sunt fericita… dar este o fericire ciudata. Fericire combinata cu vinovatie, melancolie si un pic de teama. Si desi exista combinatia asta ciudata ma simt excelent. In nici un caz nu am sa mai fac aceleasi greseli ca in trecut. Vreau sa imi pastrez zambetul, vreau sa ii vad lui zambetul mereu cand e in preajma mea.
I want to do it right this time.
[nu credeam ca o sa imi fie atat de greu sa scriu cateva randuri…. si astea cateva randuri mi se par penibile… de cand nu imi mai ajung cuvintele?]
