Anul aceasta in mod special m-am abtinut sa nu scriu despre sarbatori… in special sa ma abtin in ceea ce il priveste pe Mos Nicolae si Mos Craciun. Dar deja sunt exasperata de copii tembeli care au acces la internet si cauta pe google despre Mos Craciun si Mos Nicolae. Din cautarile lor ajung pe fostul blog de pe wordpress… si mai exact ajung la insemnarea asta, veche de vreo 2 ani. Daca aveti nervii destui de tari cititi comentariile mai de la sfarsit. Dupa ce am tot citit comentariile lor sincer le-as interzice idiotilor sa se procreeze…
Am dat 200 de lei pe niste incaltari doar ca sa ma simt mai bine, doar pentru ca stiam ca o sa imi ridice o perioada moralul. Acum nu mai am nici un ban si am de platit facturi.
Uneori asta e motivul pentru care urasc ca sunt femeie… de ce dracu am nevoie sa imi cumpar ceva ca sa ma simt bine?! Suntem niste demente oricat de mult am incerca noi sa ascundem asta.
Credeam ca doar in filmele americane se poate intampla asa, dar se pare ca viata bate filmul iar eu m-am inselat amarnic.
Imaginati-va urmatorul scenariu: ea iese la balcon sa savureze o ceasca de cafea, undeva in fata balconului ei la o cladire sau doua distanta se ridica o constructie, bineinteles muncitorii romani sunt acolo cu burtile lor care se revarsa si tricourile rupte si transpirate. Dupa cateva minute de stat la geam ea observa ca brusc s-a facut liniste pe santier si se uita sa vada ce se intampla. Nici unul nu mai munceste. De ce? Pentru ca toti se holbeaza la ea, au ranjete cretine pe fata si discuta intre ei, iar unul mai tinerel chiar isi face curaj si tipa ca in jungla dupa ea.
Genul asta de scenariu intr-un film american ar putea sa aiba multe continuari, dar in viata reala gradul de penibilitate mi se pare mult prea ridicat ca sa pot sa gasesc o varianta de final. Majoritatea celor care se holbeaza cred ca sunt de varsta cu tata. Sunt in stare sa inteleg fanteziile de genul “prospatura”, dar la varsta lor cred ca se impune macar un gram de subtilitate si demnitate. Vreau sa pot sa ies linistita dimineata la balcon si sa imi beau cafeaua asa cum fac de atata timp fara sa simt ca sunt privita si ca se fac tot felul de glume de santier pe seama mea.
Si stiu ca revolta mea nu are nici un rost pentru astia sunt si asa o sa ramana, dar cateodata e prea mult.
Si apropo de santiere si muncitori… a devenit un calvar sa stau in blocul asta. La parter se munceste din februarie in continuu si acum si in fata blocului se ridica ceva. Sunetul de bormasina, ciocan, flex si alte cele incepe sa ma exaspereze.
Sunt frustrata si nervoasa si cu ganduri de mutare. In orice caz fug acasa pentru cateva zile. Poate ma linistesc intre timp. Ma duc sa-mi inec amarul in mare si nervii intr-un Cuba Libre.
Dorinta mea de a pleca in weekendul asta acasa se pare ca nu se va implini. am de terminat 2 proiecte si un studiu de caz si probabil sa ajung si pe la Salvati Copiii ca sa definitivez treaba cu voluntariatul la ei. So, I’m stuck here.
In alta ordine de idei… sunt aproape leftera si pana pe 25 mai o sa ajung sa mananc biscuti cu apa.
Ieri pur si simplu nu a fost ziua mea. A fost una din zilele cand tot ce se putea sa mearga prost a mers si mai prost.
Furtunul de la dus s-a rupt si am facut ditamai baltoaca in baie, am avut o discutie mult prea lunga la telefon cu mama, el a stat prea mult la munca, n-am mancat mai nimic toata ziua (desi asta a fost din vina mea aka mi-era lene sa cobor la magazin), la 10 seara cand sa iesim si noi din casa s-a stricat butucul de la usa (nervi, injuraturi… pana la urma a ramas colega-mea acasa) si cireasa de pe tort: in bar era o tipa cel putin beata si cel putin usuratica care avea o problema cu masa la care eram eu, drept urmare dupa ce a dat de 2-3 ori peste ea la ultima lovitura a daramat si 2 beri… pe mine. A si era sa uit… cele 2 bancomate BRD din zona nu functionau aseara.
Deci urasc zilele de luni. Chestiile de genul asta se pare ca se pot intampla doar in zilele de luni. Sper ca azi sa fie una mai placuta si lipsita de evenimente.
Pentru ca era totul prea frumos ca sa fie adevarat, aseara in Suburbia mi-am sucit piciorul. Si se pare ca e destul de naspa. Ce ma deranjeaza cel mai rau din toata situatia asta este ca nu stiu daca maine o sa fiu in stare sa merg si sa ajung la ComedyShow in Grande Comandante.
Asta ca sa pot fi acuzata pe buna dreptate ca scriu insemnari din categoria “azi de dimineata m-am spalat pe dinti”
Bors de peste, vin si apa minerala, dans psihedelic ametit de sagetile primelor raze de soare, rasfirate in nisip, apa si ochi rosii, cafea neagra sau cu sare la primele ore al diminetii pe Gogol Bordelo - Start Wearing Purple.
In Vama Veche, soarele nu rasare din blocul de vis-a-vis. Mai nou, rasare din termopanul ce-si face culcus in locul stufului, al plajei si al lemnului.
Lasand la o parte Salvati Vama Veche si 2 Mai, prin Stufstock cu tone de gunoaie dupa, Vama Veche ar trebui sa-si schimbe numele in Vama Noua. De ce? Nisipul se acopera de beton mai abitir ca santierele din centrul vechi al Capitalei.
Daca esenta Vamii era de clatire a mintii cu imagini pe care nu le vezi peste tot in Romania, globalizarea a atins pana si acest ultim refugiu. Si nu oricum, ci cu consecventa: acum ceva timp s-au pus betoane - sub numele de piste de bicicleta, iar acum canalizare, pista pietonala si cladiri cu termopan. Poate asa o sa invatam o data pentru totdeauna care sunt efectele publicitatii si ale divertismentului facil. Poate asa o sa invatam si sa ne tinem gura in caz ca o sa mai gasim vreodata un loc care doar sa miroasa a Vama Veche.
Asadar, tot ce ne ramane e sa spunem adio, Vama Veche! Ceva de genul “Te-am iubit, te iubesc, te voi iubi mereu. Adio!”.
Ce poti sa faci ca sa o ajuti pe mama ta in conditiile in care ea e in Constanta, tu in Bucuresti, ea se cearta in mod infernal cu tatal tau si te suna pe tine plangand…?
In august 2007 am cumparat un catelus care avea cam o luna de zile. L-am numit Roni si eu cu toata familia ne-am atasat extraordinar de mult de el. I-am facut toate vaccinurile, i-am facut carnet de sanatate si l-am dresat.
Inainte de Craciun l-am pierdut. l-am cautat ca disperatii si dupa revelion ne-am oprit din cautari obisnuindu-ne cu gandul ca nu o sa il mai gasim. Insa acum cateva sor-mea l-a vazut cu o femeie care sta cu noi in cartier. Roni cand a vazut-o i-a sarit direct in brate, iar sor-mea i-a zis femeii ca este al ei si ca l-a pierdut inainte de Craciun. reactiei femeii? I l-a smuls din brate si a plecat cu el. Sor-mea s-a dus la tata si i-a spus. Tata s-a dus la femeie la usa si i-a explicat frumos situatia. Reactia ei? I-a trantit usa in nas lui tata. Vazand ca nu se poate cu frumosul tata s-a dus la presedintele asociatiei chinologie si la politie. A venit cu reprezentatii ambelor institutii la usa femeii din nou. De data asta a raspuns sotul ei (care se crede mare rahat pe bat pentru ca lucreaza la Dias). Tata le-a aratat carnetul de sanatate, poze cu Roni si le-a spus si care sunt semnele distincte ale lui (ii lipseste un pinten de la un picior din spate si la cealalt sta agatat intr-o pielita). Presedintele asociatiei chinologice si politistul au fost de acord ca nu este cainele lor si ca ar trebui sa ni-l dea inapoi. In momentul respectivul sotul femeii a devenit violent si i-a dat afara din casa spunand ca fara ordin judecatoresc el nu ne da catelul.
Mi se pare doar mie sau oamenii astia doi chiar sunt niste idioti?!
Raspunsul politistului la toata povestea asta? “Nu cred ca ar fi bine sa faceti reclamatie la politie impotriva unui angajat de la Dias. Mai bine duceti-va la sediul lor si vorbiti cu seful lui.” WTF?!?!! Daca lucreaza la Dias e mai presus de lege… sau face el legea cum vrea? Dupa cum zicea si Arhi… Rromania…. fi-mi-ar scarba!
Ieri pur si simplu nu a fost ziua mea. A fost una din zilele cand tot ce se putea sa mearga prost a mers si mai prost.
